Procesul kinetoterapeutic se desfășoară printr-o abordare meticuloasă și personalizată, începând cu o evaluare amănunțită a stării de sănătate a pacientului, care stă la baza întregului program de reabilitare. Această evaluare inițială este importantă pentru identificarea nevoilor specifice și pentru stabilirea unui plan terapeutic adaptat.

Accesul la kinetoterapie este adesea facilitat de recomandarea unui medic, pacienții fiind direcționați către această formă de terapie în urma diagnosticării cu diverse afecțiuni. Kinetoterapeutul, lucrând frecvent în colaborare cu medicul de recuperare și fiind parte a unei echipe multidisciplinare, va efectua o evaluare cuprinzătoare a pacientului. Această evaluare include analiza constituției fizice, vârstei, sexului, afecțiunii preexistente, stadiului de evoluție al acesteia, tipului de activitate zilnică și prezenței altor condiții medicale.

Pe baza informațiilor colectate, kinetoterapeutul stabilește obiectivele specifice de reabilitare pentru pacient și selectează exercițiile cele mai adecvate pentru a atinge aceste ținte. Scopurile pot varia de la corectarea sau prevenirea deficiențelor fizice, îmbunătățirea funcționării fizice, la optimizarea stării generale de sănătate și fitness.

Sesiunile de kinetoterapie, cu o durată standard de aproximativ 50 de minute, se desfășoară sub îndrumarea atentă a kinetoterapeutului. Acesta monitorizează progresul pacientului, înregistrând îmbunătățirile și ajustând programul de exerciții în funcție de evoluția stării de sănătate. Exercițiile terapeutice sunt executate sistematic și planificat, fiind concepute pentru a asigura pacientului un mijloc eficient de a-și îmbunătăți capacitatea fizică și de a se menține într-o formă optimă de sănătate.

Obiectivele şi principiile kinetoterapiei

Printre principalele obiective ale kinetoterapiei se numără:

• Corectarea și menținerea posturii și aliniamentului corporal – pentru a preveni sau a reduce disconfortul și durerea asociate cu pozițiile incorecte ale corpului.
• Creșterea forței și a rezistenței musculare – esențială pentru susținerea activităților zilnice și pentru prevenirea leziunilor.
• Creșterea masei musculare – importantă în menținerea echilibrului metabolic și a sănătății generale.
• Îmbunătățirea mobilității articulare – pentru a asigura o gamă completă de mișcare și flexibilitate.
• Creșterea coordonării și a echilibrului – esențiale pentru prevenirea căderilor și pentru performanța în activitățile fizice.
• Îmbunătățirea capacității de efort – pentru a face față cerințelor fizice ale vieții cotidiene și pentru a promova o viață activă.
• Recuperarea cardio-respiratorie – crucială pentru funcționarea optimă a inimii și plămânilor.
• Creșterea confortului fizic și psihic – pentru a îmbunătăți calitatea vieții și a reduce stresul.
• Relaxarea – pentru a diminua tensiunea musculară și a promova starea de bine.
• Menținerea unei vieți active – pentru a sprijini independența și autonomia personală.

Principiile fundamentale ale kinetoterapiei includ:

• Principiul “primum non nocere” (“în primul rând să nu faci rău”) – orice intervenție terapeutică trebuie să pună siguranța pacientului pe primul loc.
• Kinetoterapie fără durere – exercițiile sunt concepute pentru a evita provocarea durerii sau agravarea condițiilor existente.
• Regula gradării efortului – efortul este ajustat treptat pentru a permite organismului să se adapteze la cerințele fizice fără a fi suprasolicitat.

Tipuri de kinetoterapie

• Kinetoterapia profilactică

Această formă de kinetoterapie se concentrează pe prevenirea apariției bolilor sau a complicațiilor asociate cu diverse afecțiuni. Prin exerciții fizice, tehnici de relaxare și masaj medical, kinetoterapia profilactică își propune să îmbunătățească sănătatea fizică și psihică, să crească capacitatea de efort și să preîntâmpine cronicizarea unor boli.

Beneficiile includ tonus muscular optimizat, menținerea greutății ideale, prevenirea afecțiunilor cardiovasculare și respiratorii, îmbunătățirea posturii și coordonării, relaxarea generală și stimularea sistemului imunitar.

• Kinetoterapia de recuperare

Aceasta vizează restabilirea funcțiilor compromise ale organismului din cauza bolilor sau traumatismelor. Se bazează pe un ansamblu de exerciții special concepute pentru gimnastica de recuperare, având ca scop refacerea capacităților fizice afectate. În cazurile în care un mușchi este iremediabil deteriorat, se urmărește antrenarea altor grupuri musculare pentru a compensa și a prelua funcții esențiale.

• Kinetoterapia curativă

Reprezintă o combinație între kinetoterapia profilactică și cea de recuperare, având ca obiectiv atât restabilirea funcțiilor afectate, cât și prevenirea agravării stării de sănătate sau a cronicizării unei anumite boli.

• Kinetoterapia pediatrică

Specializată și adaptată nevoilor specifice ale copiilor, de la nou-născuți la adolescenți, kinetoterapia pediatrică adresează o gamă largă de afecțiuni, incluzând probleme ortopedice, genetice, malformații congenitale și tulburări neurologice sau musculare.

Prin aplicarea unor tehnici specifice, adaptate etapelor de dezvoltare ale copiilor, kinetoterapia pediatrică urmărește ameliorarea sau corectarea problemelor fizice, contribuind semnificativ la îmbunătățirea calității vieții și a capacității de mișcare a tinerilor pacienți.

Tehnicile frecvent utilizate în kinetoterapie

Tehnicile de kinetoterapie, fundamentale în procesul de recuperare și reabilitare a aparatului locomotor, se clasifică în două categorii principale: tehnicile anakinetice și tehnicile kinetice, fiecare bazându-se pe proprietățile esențiale ale aparatului locomotor: capacitatea de mișcare activă, posibilitatea de mobilizare pasivă și starea de repaus.

Tehnicile Anakinetice

Imobilizarea – Utilizarea atelelor, ghipsului sau altor dispozitive de imobilizare pentru a asigura repausul zonei afectate și a facilita procesul de vindecare.

Posturile – Poziționarea corpului în moduri specifice care să ajute la reducerea tensiunii pe anumite structuri, să faciliteze drenajul sau să minimizeze inflamația.

Tehnicile Kinetice

Mobilizare activă – Pacientul își mișcă singur articulațiile prin gama completă de mișcare, fără asistență sau cu rezistență minimă. Aceasta îmbunătățește forța musculară, coordonarea și flexibilitatea.

Mobilizare pasivă – Terapeutul sau un dispozitiv mobilizează articulația pacientului fără efort activ din partea acestuia, util pentru a menține mobilitatea articulară când pacientul nu poate efectua mișcări active.

Contracții izometrice – Muschii sunt activați și menținuți în tensiune fără a produce mișcare articulară, ceea ce ajută la întărirea musculară și la stabilizarea articulațiilor.

Relaxarea – Tehnici de relaxare musculară și reducere a tensiunii, care pot include metode de respirație, tehnici de relaxare progresivă sau stretching.

Multe dintre tehnici pot implica utilizarea de dispozitive, aparate sau sisteme de tracțiune și stimulare pentru a facilita sau a intensifica efectele mișcării, fie că este vorba de creșterea mobilității, de întărirea musculară sau de ameliorarea durerii.